Liturghie arhierească în Parohia Arad-Centru
În Duminica după Botezul Domnului, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Parohiei Arad-Centru, în Catedrala veche care este închinată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Înalt Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi despre lumina propovăduirii creştine în sensul înnoirii şi creşterii duhovniceşti a credincioşilor prin însuşirea învăţămintelor sărbătorilor ce se încheie, prin afirmarea legăturilor dintre ele şi trăirea dreptei credinţe. După cum a spus IPS Arhiepiscop Timotei, colindele şi imnele bisericeşti din răstimpul parcurs au pus constant în evidenţă şi au cântat mereu această lumină care va fi menţionată şi în rugăciunea dreptului Simeon "Acum slobozeşte…", redată în Evanghelia praznicului Întâmpinării Domnului. La final, soborul preoţilor şi credincioşii prezenţi au fost binecuvântaţi de către chiriarh, căruia i-au mulţumit pentru osteneală şi pentru părinteasca purtare de grijă.