Liturghie arhierească în Parohia Brânduşa
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul a împlinit o dorinţă mai veche pentru credincioşii Parohiei craiovene Brânduşa. Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit aici Sfânta Liturghie şi a săvârşit Taina Sfântului Botez pentru trei prunci.
Vizita IPS Părinte Irineu în Parohia "Sfântul Nicolae" - Brânduşa din Craiova în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, sâmbătă, 7 ianuarie, a fost prilej de dublă bucurie pentru credincioşi. Mitropolitul Olteniei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a botezat trei prunci, copiii a trei preoţi din Arhiepiscopia Craiovei. "Cel mai presus decât oştile puterilor cereşti" În cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei, IPS Părinte a vorbit credincioşilor prezenţi despre viaţa şi faptele de sfinţenie ale Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre proorocii Vechiului Testament şi Binevestitorul venirii Mântuitorului Hristos. "Sfântul Ioan Botezătorul a fost chemat de Dumnezeu să petreacă în pustie, unde s-a hrănit cu miere sălbatică şi cu lăcuste. Toată viaţa lui a fost un postitor. Acest lucru îl arată fariseii şi cărturarii, amintind că niciodată nu a consumat vreo băutură ameţitoare. În pustie a învăţat de la Duhul Sfânt prin revelaţii succesive cuvintele Scripturii, pe care le vesteşte în predica sa. Am putea spune că a trăit în comuniune cu îngerii şi cu Dumnezeu însuşi. Aceste lucruri ne sunt pe deplin încredinţate deoarece ştim că totdeauna Dumnezeu ne descoperă prin rugăciune ceea ce trebuie să facem în viaţa noastră. Acolo, în pustie, Sfântul Ioan primeşte în mod tainic detalii despre Mântuitorul Hristos: "Pe Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt" (Ioan 1, 33). Şi venind înaintea Domnului Hristos, el spune că nu este vrednic nici măcar să-I dezlege cureaua încălţămintelor. El nu se consideră nici măcar precum un sclav, deoarece stătea înaintea Celui care era slujit de heruvimi şi serafimi. Domnul Hristos îi răspunde că el trebuie să fie acela care îl botează pentru a se împlini rânduiala dumnezeiască". În continuare, Înalt Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Ioan Botezătorul, prin faptul că L-a botezat pe Domnul Hristos în Iordan, este mai presus decât puterile îngereşti. Totodată, IPS Părinte a subliniat şi deosebirea dintre Maica Domnului şi Sfântul Ioan: "Spre deosebire de Sfântul Ioan, Maica Domnului nu numai că Îi atinge creştetul Mântuitorului Hristos, ci Îl spală şi Îl îngrijeşte ca pe un prunc. El a trăit asemenea nouă, cu toate ale noastre, în afară de păcat. Acest lucru înseamnă că Domnul ne-a acceptat aşa cum suntem noi. Deci, Maica Domnului este mai presus decât Sfântul Ioan prin faptul că L-a născut, iar ceea ce este Mântuitorul cu firea omenească este din carnea, oasele şi sângele Preasfintei Născătoare. Iată ce legătură există între Dumnezeu şi om. De aceea Apostolul Pavel avea să spună mai târziu că noi suntem din neamul lui Dumnezeu". La final, IPS Părinte i-a felicitat pe credincioşii care poartă numele Sfântului Prooroc, subliniind totodată că "este cel mai întâlnit nume în poporul român, constituind totodată o vocaţie a neamului nostru de a fi slujitor al Domnului Hristos". Sfântul Ioan "ne-a adus multă linişte şi pace în suflete" Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul a umplut de bucurie inimile credincioşilor prezenţi. Între aceştia, Ioana Butaru, profesoară pensionară, care şi-a serbat şi ziua numelui, a afirmat: "Prezenţa IPS Părinte Mitropolit este o binecuvântare pentru noi, cei care facem parte din această parohie. Mai mult decât atât, ziua de astăzi este una cu totul specială, ne-a adus multă linişte şi pace în suflete". "Ne rugăm totdeauna Sfântului Ioan să ne ajute în necazuri, să tămăduiască de boli şi suferinţe. Alături de Maica Domnului, aşa cum a spus şi Părintele Mitropolit, este cel mai aproape de scaunul de judecată al Domnului Hristos" - Nicolae Manea, 67 de ani. "Ieri am luat Apă Mare şi astăzi mi-a ajutat Bunul Dumnezeu să ajung şi la sărbătoarea Sfântului Ioan, alături de cei doi fii ai mei. Suntem bucuroşi pentru acest lucru şi ne rugăm ca anul 2012 să fie mai bun şi mai bogat duhovniceşte" - Marin Nica, 70 de ani.