Liturghie arhierească în Parohia Cehei, Sălaj
Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor Parohiei Cehei, din Protopopiatul Şimleu Silvaniei, duminică, 6 octombrie. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit pe diac. Dan Rostaş preot pe seama Parohiei Huta, Protopopiatul Zalău. De asemenea, preotul paroh Adrian Vancea a fost hirotesit iconom-stavrofor.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială.
În localitate se află şi biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” ce datează din anul 1765 şi, potrivit tradiţiei, aceasta a fost adusă aici din satul Câmpia. Biserica actuală, de zid, a fost ridicată între anii 1842 și 1848 având aceiaşi ocrotitori spirituali, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.