Liturghie arhierească în Parohia Grăniceşti
Duminica trecută, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost întâmpinat cu bucurie de credincioşii din Parohia Grăniceşti, Protopopiatul Rădăuţi. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială, ce are hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Copii, tineri şi adulţi din Grăniceşti l-au aşteptat duminica trecută, îmbrăcaţi în alese haine de sărbătoare, cu flori, pâine şi sare, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica mare a parohiei. Corul comunei a dat răspunsurile liturgice.
Slujba arhierească s-a încheiat cu un cuvânt de învăţătura din partea ierarhului, după care credincioşii au fost miruiţi şi au luat anafură.
„La Sinodul I Ecumenic au participat părinţi şi ierarhi din toate colţurile lumii creştine, pentru a discuta, a cerceta şi a hotărî - potrivit poruncilor lui Dumnezeu - ce trebuie să facă fiecare om, fiecare creştin, pentru pacea întregii lumi, pentru pacea dintr-o zonă sau alta, pentru pacea sufletească a fiecărei persoane creştine. A fost în acea vreme mare tulburare în privinţa adevăratei credinţe, dar sinodalii au arătat că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat şi a devenit Unul Născut, trimis în lume ca să mântuiască lumea. Cuvintele lui Dumnezeu, lucrările lui Dumnezeu, tainele lui Dumnezeu le înţelegem, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prin credinţă şi tăcere”, a spus IPS Arhiepiscop Pimen în cuvântul de învăţătură.
„Slujesc de şapte luni aici, la Grăniceşti şi am avut prilejul şi onoarea de a-l primi în această duminică, în parohia noastră, pe Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Satul Grăniceşti este un sat de gospodari, un sat în care credinţa este o valoare foarte mare, iar credincioşii de aici pun temelie şi bază pe lucrurile duhovniceşti. Aceste lucruri de observă şi din portul cu care ei vin la biserică”, a subliniat pr. paroh Cristian-Ionuţ Daneliuc.
La final, credincioşii prezenţi au fost invitaţi la agapa oferită de Comitetul parohial.
Biserica ortodoxă de zid din comuna Grăniceşti este închinată Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil. Ea se află situată în centrul localităţii şi a fost târnosită în anul 1989, fiind păstorită de preotul Cristian-Ionuţ Daneliuc.