Liturghie arhierească în parohia olteană Popeşti
În ziua cinstirii Sfântului Dimitrie cel Nou, sâmbătă, 27 octombrie, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a resfinţit biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului", "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Sfânta Parascheva", din Parohia Popeşti, Protoieria Slatina I. La final, Preasfinţia Sa a rostit cuvânt de învăţătură.
Credincioşii din Parohia Popeşti au participat în număr mare la slujba de resfinţire a bisericii din localitate. Sărbătoarea parohienilor a început din seara zilei de vineri, 26 octombrie, atunci când au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia. A doua zi, în mijlocul lor a fost prezent PS Sebastian care, după ceremonialul liturgic de resfinţire a sfântului lăcaş, a oficiat Sfinta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. "S-a ridicat prin credinţă deasupra lucrurilor trecătoare" În cuvântul său de învăţătură, rostit la finalul slujbei, PS Sebastian a istorisit viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, ale cărui moaşte se află în Catedrala patriarhală din Bucureşti. "Pe acest sfânt, Dumnezeu l-a preaslăvit şi, din omul obişnuit şi necunoscut al secolului al XIII-lea, se vorbeşte astăzi de el în lumea întreagă, iar sfintele şi făcătoarele de minuni ale sale moaşte sunt venerate de milioane de persoane, mai ales în aceste zile ale prăznuirii sale", a spus Episcopul Slatinei. Totodată, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că Sfântul Dimitrie a fost "un om simplu şi fără şcoală, ce păştea vacile familiei sale şi ale consătenilor. Cu toate acestea, el a reuşit să se ridice prin credinţă, rugăciune şi viaţă sfântă deasupra lucrurilor trecătoare ale lumii, încât a devenit părtaş sfinţeniei divine, iar Dumnezeu l-a binecuvântat ca trupul lui să rămână pentru totdeauna nestricat. Asemenea lui, şi fiecare dintre noi, indiferent de poziţia socială, dacă îl primim pe Dumnezeu în inimile şi în vieţile noastre, putem deveni asemenea sfinţilor". La final, PS Sebastian a acordat rangul de iconom preotului Relu-Constantin Dragomir, pentru efortul depus la restaurarea bisericii parohiale. Tot cu acest prilej, în cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Dan Camen a primit Taina Preoţiei pe seama Parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din oraşul Balş, iar tânărul teolog Florin Toma a fost hirotonit întru diacon.