Liturghie arhierească în parohia Securiceni
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 1 decembrie 2013, Sfânta Liturghie în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din parohia Securiceni, Protopopiatul Suceava 2, judeţul Suceava. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Vasile Baltag, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2. Sfânta Liturghie a fost urmată de un Te Deum prilejuit de Ziua Naţională a României şi de citirea unei rugăciuni de dezlegare. În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi în număr mare la acest moment liturgic, IPS Arhiepiscop Pimen a remarcat că duhul unirii a fost cultivat de Biserica strămoşească prin credinţă şi limba română. „Să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a învrednicit să ne păstrăm credinţa strămoşească şi conştiinţa naţională. Dumnezeu să ne dea răbdare ca să ducem crucea care este asupra noastră. Să ne străduim ca să-i povăţuim pe copiii noştri în dragostea de Dumnezeu, de aproapele, de ţară şi de muncă. A avea demnitate naţională înseamnă să fii conştient de valorile poporului de care aparţii. În Apocalipsă se menţionează faptul că fiecare popor se va înfăţişa la judecată cu realizările lui“, a afirmat Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. (C. Ciofu)