Liturghie arhierească în Parohia Târnăveni VI
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a liturghisit în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Parohia Târnăveni VI, la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului. În cadrul sfintei slujbe, diaconul Simon Ferdican a fost hirotonit preot pentru Parohia Idiciu cu filia Daia, Protopopiatul Târnăveni. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a spus: „În calitatea ei de Maică a Vieții, Născătoarea de Dumnezeu ne stă alături nouă, fiilor ei de pe pământ. Îi pasă de noi și veghează cu afecțiune maternă asupra destinelor noastre. Prezentă mereu în viața Bisericii, Stăpâna cerească limpezește ce este încurcat, ușurează ce este greu, înveselește ce este trist și ne obține de la Fiul ei biruitor tot ce ne este de folos”.