Liturghie arhierească la Altarul de vară al Mănăstirii Cozia

Un articol de: Ziarul Lumina - 03 August 2016

În Duminica a 6-a după Rusalii, 31 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Cozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, menţionează arhiepiscopiaramnicului.ro. Slujirea Înaltprea­sfinției Sale a însemnat un moment de bucurie pentru obștea mănăstirii, dar și pentru pelerinii aflați în această perioadă în stațiunile de pe Valea Oltului. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, IPS Părinte Varsanufie a descoperit iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu față de oameni, iubire care, în Evanghelia Vindecării slăbănogului din Capernaum, devine tămăduitoare. „Lucrarea tămăduitoarea a Mântuitorului nu a fost apreciată însă și de către cărturari. Aceștia Îl acuză pe Domnul Hristos de hulă. După ce le descoperă răutatea gândurilor, starea de permanentă cârtire, Mântuitorul exclamă: „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta“ (Matei 9, 6), iar în chip văzut se manifestă puterea Sa vindecătoare asupra trupului, după ce, mai înainte, în chip nevăzut se manifestase puterea Sa de iertare a păcatelor. Ridicarea slăbănogului din patul de suferință bucură, dar și înspăimântă mulțimile care slăvesc laolaltă pe Dumnezeu”, a subliniat IPS Varsanufie. În acelaşi context, Părintele Arhiepiscop a evidenţiat și faptul că „postul rămâne un mijloc pe care Biserica ni-l pune la îndemână pentru păstrarea sănătății sufletești și trupești, pentru ca mintea să-și găsească liniștea în rugăciune și meditarea cuvântului lui Dumnezeu. Postul alimentar îl ajută pe om în eforturile ascetice de despătimire, fiind în acelaşi timp adevărate binecuvântări pentru sănătatea trupului”.