Liturghie arhierească la biserica din Piaţa Meva

Un articol de: Viorel Vlăducu - 01 Martie 2016

În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, biserica severineană cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Nicodim de la Tismana” din cartierul Meva a devenit cadrul solemn pentru Sfânta Liturghie săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Preţ de câteva ceasuri credincioşii din această parte a oraşului s-au rugat alături de ierarhul lor, participând trup şi suflet la Cina Mântuitorului, cum mai este numită Liturghia în cărţile noastre de cult. Răspunsurile la strană au fost date în manieră psaltică de către grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin, condus de arhid. Mircea Pădureanu.

În cuvântul de învăţătură, rostit la finele sfintei slujbei, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplul de căință al fiului risipitor, arătând astfel cum trebuie să ne raportăm la Tatăl Ceresc. Totodată, arhiereul mehedinţean i-a îndemnat pe credincioşi „să mediteze la bucuria copiilor când sunt cu părinţii lor și să-şi dorească să fie cu Dumnezeu, căci alături de El vor dobândi fericirea deplină”.

După Sfânta Liturghie, PS Nicodim, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor slujitori, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a paraclisului cu hramul „Sfântul Nicodim de la Tismana”, aflat la demisolul sfântului locaş.

Biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicodim de la Tismana” este aşezată lângă Piaţa Meva. Lucrările de construcţie la această biserică au început în anul 1992. În anul 1995 au fost terminate lucrările de la subsolul bisericii, după care s-a pus prima cărămidă la cota 0. În anul 2002, IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a sfinţit subsolul sfântului locaş. În anul 2006, la 16 decembrie, s-a sfinţit biserica cea mare. Evenimentul a fost marcat de participarea unui număr de 5 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.