Liturghie arhierească la biserica din Sântejude
Una dintre bisericile marcate de istorie din Arhiepiscopia Clujului, cea din Sântejude, al cărei acoperiş a fost refăcut recent, a fost resfinţită duminică, 15 mai, de Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care a oficiat aici Sfânta Liturghie.
Biserica din lemn - monument istoric cu hramul "Sfântul Dumitru" din Sântejude, comuna Ţaga, judeţul Cluj, a fost construită după 1701, în stil maramureşan. A fost ridicată din lemn, pe temelie din piatră, prin contribuţia integrală a credincioşilor din parohie. Fiind declarată monument istoric, reparaţiile la această biserică au necesitat proceduri legale, complexe şi costisitoare, ultimul proces de renovare fiind efectuat anul trecut, când a fost restaurat acoperişul din şindrilă. Investiţia a costat 20.000 de lei. În 1858, biserica a fost renovată, refăcându-se atunci şi pictura, care, potrivit pr. paroh Florin Runcan, se păstrează în prezent doar în proporţie de zece la sută. "Anul trecut a fost schimbat tot acoperişul care este cu şindrilă. Pentru că biserica este monument istoric, am primit aviz doar pentru a renova acoperişul, pentru că era într-o stare foarte degradată, ploua în biserică. 25.000 de lei s-au investit în renovarea acoperişului. În continuare, vor fi demarate procedurile pentru restaurarea picturii interioare", a spus pr. Florin Runcan, care a adăugat că restauratorul a anunţat că doar actele necesare vor costa în jur de 20.000 de lei.