Liturghie arhierească la Biserica martirilor „In memoriam” din Suceava

Un articol de: Tudorel Rusu - 09 Aprilie 2019

În Duminica a IV-a din Postul Mare, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din municipiul Suceava, locaş de cult cunoscut şi sub denumirea de Biserica martirilor „In memoriam”.

Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava, cunoscută şi sub denumirea de Biserica martirilor „In memoriam”, a primit duminică vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, care a slujit Sfânta Liturghie alături de pr. paroh Viorel-Ioan Vârlan, pr. slujitor Dumitru Airinei şi de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba arhierească au participat numeroşi credincioşi din oraş, precum şi primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit despre nevoinţele duhovniceşti: „Viaţa noastră pământească este o luptă duhovnicească, o strădanie, o nevoinţă. Postul este o nevoinţă duhovnicească, a merge la spovedanie şi a mărturisi toate păcatele este o nevoinţă duhovnicească, a ierta pe cel care ţi-a greşit sau te urăşte este nevoinţă duhovnicească, a nu te împrăştia la rugăciune cu mintea este nevoinţă duhovnicească. Toate aceste le putem împlini cu ajutorul lui Dumnezeu, la care, sigur, se adaugă strădania noastră. Această luptă duhovnicească a noastră a fost descrisă de Sfântul Ioan Scărarul, trăitor în secolele VI-VII (579-6490, pe care-l pomenim în această duminică, în cartea sa intitulată «Scara dumnezeiescului urcuş» sau «Scara Raiului»”.

„Biserica cu hramurile «Naşterea Maicii Domnului» şi «Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia» este zidită lângă fosta închisoare politică de la Suceava, închisoare în care au suferit peste 1.000 de deţinuţi politici. Printre cei închişi aici s-a numărat şi părintele Iustin Pârvu, care a povestit despre chinurile inimaginabile îndurate în anii de detenţie”, a spus, în cuvântul de final, pr. paroh Viorel-Ioan Vârlan. Comitetul parohial a oferit după slujbă o agapă pentru închinătorii veniţi de departe.

Revistă în memoria celor care au luptat împotriva comunismului

Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava, cunoscută şi sub denumirea de Biserica martirilor „In memoriam”, este un locaş de cult ortodox construit în perioada 1996-2004 în municipiul Suceava. Edificiul religios este dedicat memoriei celor care s-au jertfit şi au murit în închisorile comuniste, fiind situat în spatele Palatului de Justiţie din Suceava, clădire în care, între anii 1947-1956, a funcţionat o închisoare unde au fost deţinuţi şi schingiuiţi luptătorii anticomunişti. Biserica se află pe Aleea Trandafirilor, la limita între centrul oraşului şi cartierul Areni, şi are două hramuri: „Naşterea Maicii Domnului”, sărbătorit la data de 8 septembrie, şi „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia”, sărbătorit la 9 martie, când sunt pomeniţi cei care s-au jertfit în temniţele regimului comunist de pretutindeni. Spaţiul verde al bisericii cuprinde şi Grupul statuar „Familia Brâncoveanu” din Suceava (cunoscut şi ca Grupul statuar „Sfinţii Martiri Brâncoveanu”), un monument din bronz închinat domnului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care a fost realizat de sculptoriţa Ginete Sántha şi dezvelit în anul 1978 în municipiul Suceava.

Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava editează din anul 1996 revista „In memoriam”, o publicaţie bilunară ortodoxă de opinie şi renaştere moral-spirituală. Revista a fost gândită ca un omagiu pentru cei care au luptat împotriva comunismului şi aparţine Fundaţiei „In memoriam” din cadrul Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava. „In memoriam” reaminteşte cititorilor săi despre jertfa înaintaşilor şi despre suferinţa pe care au îndurat-o în temniţele comuniste. Publicaţia este realizată după modelul revistelor tipărite în parohiile americane, mai ales că în anul 1996 pr. Viorel-Ioan Vârlan a călătorit în America pentru a strânge fondurile necesare ridicării Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava. Articolele publicaţiei provin din zona religioasă şi culturală, în cei 16 ani de apariţie, cititorii găsind numeroase interviuri cu foşti deţinuţi politici, care s-au stabilit ulterior în Statele Unite ale Americii. În prezent, din colectivul de redacţie, condus de pr. Viorel Vârlan, fac parte poeta Carmen Veronica Steiciuc, dr. Ioan Ieţcu, preotul Teodor Damian din New York, scriitorul Dumitru Oniga, Adrian Popovici, Elena Daniela Vârlan şi fotoreporterul Gherhard Onesciuc.