Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Mina” din Buzău
Duminică, 12 iunie, IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mina” din municipiul Buzău. Din soborul slujitorilor au făcut parte: pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, pr. paroh Vespasian Negoiță, pr. Alexandru Pripon, secretar eparhial, pr. Dima Stamate și pr. Constantin Moise. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei. Ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți la slujbă. „Pe Dumnezeu nu-L poți cunoaște ca pe un om oarecare, pentru că nu-L poți vedea față către față. Cel care L-a făcut vizibil oamenilor, prin ochii minții sau ai credinței, a fost Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care este «chipul Tatălui», iar creștinul care crede drept și viețuiește potrivit Evangheliei lui Hristos are parte de viața veșnică, atât aici, pe pământ, cât și dincolo, în Împărăția lui Dumnezeu; viața veșnică este de fapt viața de comuniune cu Dumnezeu, care se dobândește prin rugăciune smerită, prin ascultare față de Biserică, prin săvârșirea faptelor iubirii creștine și prin împărtășirea cât mai deasă cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, la Sfânta Liturghie”, a spus chiriarhul Buzăului și Vrancei. Locașul de cult al Parohiei „Sfântul Mina” din Buzău a fost sfințit în data de 8 noiembrie 2015, de către IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian.