Liturghie arhierească la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Luduș, judeţul Mureş

Un articol de: Oana Rusu - 20 Ianuarie 2026

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s‑a aflat duminică, 18 ianuarie, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Luduș, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, iar în cadrul slujbei, la momentul rânduit, tânărul Vlad Fișcău a fost hirotonit diacon.

Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându‑se celor prezenți, ierarhul a spus: „Noi, creștinii, trebuie să trăim într‑o stare de permanentă recunoștință față de Bunul Dumnezeu, Care ne‑a dat viața, minunățiile naturii și, mai ales, darul mântuirii, învăluindu‑ne în mantia ocrotirii Sale iubitoare. Este bine să exclamăm mereu cu psalmistul David: «Te voi lăuda, Doamne, că sunt o făptură așa de minunată» (Ps. 138, 14). Cel care s‑a deprins să‑și exprime recunoștința față de Milostivul Dumnezeu dovedește că are un suflet deschis spre Tatăl ceresc și, tocmai de aceea, se învrednicește de noi daruri. În acest sens, Sfântul Isaac Sirul zice: «Gura care mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu, iar în inima în care persistă mulțumirea se revarsă harul»”.

Comunitatea de credincioşi de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” este păstorită de pr. protopop Lucian Voșloban și de pr. Constantin Savu.