Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
În Duminica Tuturor Sfinţilor, credincioşii din Sibiu au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în curtea Catedralei Mitropolitane de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
La Sfânta Liturghie, ierarhul a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, cu privire la însemnătatea Duminicii de după Rusalii, închinată tuturor sfinţilor. „Dumnezeu este sfinţenia desăvârşită, dar El a lăsat posibilitatea ca şi omul să-L urmeze, să-L imite, să încerce să urce treptele acestea ale virtuţilor şi să devină după Chipul lui Dumnezeu, după modelul pe care Mântuitorul Iisus Hristos ni L-a lăsat nouă prin Trupul Său îndumnezeit, să ajungă şi el la o treaptă de sfinţenie. Este greu să înţelegem, mai ales dacă avem conştiinţa păcătoşeniei noastre, cum putem să ajungem sfinţi. Cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos se sfinţesc, devin sfinţi în posibilitate, virtual, adică este o şansă pentru fiecare dintre noi. La întrebarea care a fost primul om care a intrat în Rai cu Mântuitorul Iisus Hristos răspundem că tâlharul de pe Cruce. Mântuitorul Însuşi i-a spus lui: «Astăzi vei fi cu Mine în Rai!» De ce? Pentru că L-a mărturisit pe El ca Fiu al lui Dumnezeu, l-a certat pe celălalt tâlhar, şi-a mărturisit păcatele. Deci, prin mărturisirea lui Hristos şi conştientizarea păcatelor noastre, noi încercăm să ne apropiem de Dumnezeu şi să călătorim pe un drum pe care ni l-a arătat, ni l-a binecuvântat şi ne va însoţi pe el până la capătul lui”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza.