Liturghie arhierească la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Râmnic
Duminica aceasta, în prima zi din Postul Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, informează arhiram.ro. În cuvântul de învăţătură pe care l-a rostit, IPS Părinte Arhiepiscop a vorbit despre Pilda samarineanului milostiv, chip de milostenie şi iubire jertfelnică faţă de aproapele şi, în mod special, despre nevoia de solidaritate dintre neamuri, de care societatea contemporană are o atât de mare nevoie astăzi. În încheiere, IPS Varsanufie i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să urmeze fapta milostivă şi necondiţionată a samarineanului milostiv şi, totodată, să înmulţească rugăciunea pentru pacea lumii, deoarece rugăciunea este şi rămâne cel mai puternic izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa societății noastre.