Liturghie arhierească la Cheud

Data: 25 Octombrie 2011

În Duminica a XXIII-a după Rusalii, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Cheud din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia Duminicii - vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor - şi şi-a exprimat bucuria de a sluji în această parohie. La final, părintele paroh Paulin Ianc a mulţumit PS Episcop pentru prezenţa Preasfinţiei Sale şi pentru Liturghia săvârşită. (Pr. Dan Dregan)