Liturghie arhierească la hramul bisericii Spitalului Orășenesc din Șimleu Silvaniei
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, luni, 27 iulie, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, situată în incinta Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei, cu prilejul hramului sfântului lăcaș.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că adevărata măsură a credinței se descoperă în grija față de cei mici, neînsemnați și lipsiți de ajutor, această atitudine fiind întrupată în chip deplin de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon prin întreaga sa slujire.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de preoteasa Maria Pop.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Petru-Mircea Pop i-a mulțumit ierarhului pentru prezența și slujirea în mijlocul credincioșilor, precum și pentru binecuvântarea adusă comunității parohiale.
Pentru implicarea și sprijinul oferit Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Șimleu Silvaniei, Aurel Corciu, prim-epitrop onorific al parohiei, a primit din partea ierarhului o diplomă de apreciere.