Liturghie arhierească la Huși în Ajunul Botezului Domnului
În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, începând cu ora 16:00, la Catedrala Episcopală din Huși, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia și slujba Aghesmei Mari, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele Roger Coresciuc, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Cu binecuvântarea ierarhului Hușilor, părintele profesor Roger Coresciuc a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația Botezului Mântuitorului.