Liturghie arhierească la Mănăstirea Bogdana

Un articol de: Tudorel Rusu - 27 Ianuarie 2016

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen a slujit duminică, 24 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, judeţul Suceava. La slujba arhierească a fost prezent un număr mare de credincioşi, precum şi copiii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi“.

Credincioşi din municipiul Rădăuţi au fost prezenţi duminica trecută la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Pimen în biserica nouă a Mănăstirii Bogdana. Ierarhul a fost întâmpinat cu flori de copiii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi“, precum şi de un sobor numeros de preoţi şi diaconi.

„Este grea şi dureroasă orbirea cu ochii trupului, dar mai grea este orbirea sufletului întunecat de păcate. Atunci când sufletul este lovit de păcate şi îmbolnăvit, conştiinţa nu mai vede şi nu mai înţelege că toate cele din jur îşi au existenţa de la Dumnezeu şi dăinuie cu purtarea de grijă a Lui. Dacă privirea nu este urmată de înţelegere, omul devine orb“, a spus IPS Părinte Pimen în cuvântul de învăţătură.

La momentul cuvenit din slujbă, un părinte diacon de la Mănăstirea Bogdana a fost hirotonit preot, opt preoţi (de mir şi ieromonahi) au fost hirotesiţi întru duhovnici, iar maica stareţă şi maica directoare de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi“ au fost hirotesite stavrofore.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă, oferită de obştea mănăstirii pentru toţi participanţii la Liturghie.

Scurt istoric

Între anii 1359-1365, primul domnitor al Moldovei, Bogdan I, ctitoreşte la Rădăuţi Mănăstirea Bogdana, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. Când, prin voinţa domnească, mănăstirea a devenit catedrală episcopală, aici a slujit ca episcop Cuviosul Leontie din Schitul Laura. După ce şi-a împlinit îndatoririle de episcop, având o vârstă înaintată, Cuviosul s-a retras la schitul îndrăgit. Înainte de a-şi da obştescul sfârşit, primeşte îngerescul chip al schimniciei, cu numele de schimonahul Leontie. După trecerea la cele veşnice, moaştele sale au fost mutate la Rădăuţi. După multe întâmplări cumplite, o parte din sfintele moaşte ale Cuviosului Leontie sunt aşezate din nou spre închinare şi cinstire în biserica Mănăstirii Bogdana, iar nouă biserică din incinta aşezământului monahal îl are ca  ocrotitor.