Liturghie arhierească la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 07 Iulie 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit duminică, 5 iulie, la Altarul de vară al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov. 

Pelerini din satele învecinate așeză­mântului monahal au venit să primească binecuvântare arhierească și să se roage pentru sănătate și ocrotirea cerească. Răspunsurile liturgice au fost date de monahii din obștea mănăstirii. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Marian Păvălașcu pentru Parohia Marpod, județul Sibiu.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care se relatează minunea vindecării slugii sutașului.

„Mântuitorul Iisus Hristos, ca să-i probeze credința lui față de ceilalți, pentru că-i cunoscuse și dragostea față de servitor, cât și credința lui față de Dumnezeu, i-a zis: «Voi veni la tine!», adică S-a oferit lui. Așa face Dumnezeu întotdeauna, Se oferă nouă. Pe Dumnezeu Îl avem mereu aproape de noi, pe Dumnezeu Îl avem în noi când vrem să-L lăsăm să fie în noi, Îl găsim de fiecare dată când Îl căutăm, harul lui Dumnezeu îl reactivăm în noi de fiecare dată când ne facem semnul Sfintei Cruci, pentru că aceste locuri sunt deja marcate cu pecetea darului Duhului Sfânt. Deci, dacă Dumnezeu ni Se oferă, condiția este la noi, noi trebuie să ne dorim. Niciodată harul lui Dumnezeu nu lucrează împotriva voinței noastre. Iată, S-a oferit Mântuitorul, n-a refuzat sutașul și acesta s-a smerit mai mult și I-a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele, că sunt om păcătos! Zi numai cu cuvântul, pentru că și eu sunt om care are sub stăpânire pe alții și zic și poruncesc și totul se împlinește!» Nu putea fi o mărturisire a credinței mai puternică și o smerenie mai mare, pentru că atunci când te smerești, credința ta se întărește”, a spus ierarhul.