Liturghie arhierească la Mănăstirea Cocoş
Duminică, 8 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" din incinta Mănăstirii Cocoş. În cuvântul de învăţătură adresat mulţimii de credincioşi prezenţi, Preasfinţia Sa a accentuat importanţa rolului pocăinţei, a smereniei şi a mărturisirii păcatelor în viaţa creştinească. Mănăstirea Cocoş a fost întemeiată în anul 1833 de către călugărul Visarion, originar din Mărginimea Sibiului.
Printre odoarele de mare preţ ale mănăstirii se află şi moaştele Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip, puse spre închinare în biserica mare a mănăstirii.