Liturghie arhierească la mănăstirea doljeană Maglavit

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 06 Septembrie 2013

În duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, când Biserica noastră cinsteşte de Dumnezeu binecuvântata Naştere a Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va sluji la altarul Mănăstirii Maglavit. Cu acest prilej, cinstitul aşezământ monahal îşi va prăznui ocrotitoarea.

Mănăstirea Maglavit a fost temeluită la data de 14 septembrie 1935, de către episcopul râmnicean Vartolomeu Stănescu. Poartă ca hramuri „Izvorul Tămăduirii“ şi „Naşterea Maicii Domnului“. Existenţa ei se leagă de persoana lui Petrache Lupu, un localnic din Maglavit, care a avut mai multe viziuni pe locul pe care stă astăzi ridicată mănăstirea. Ultima dorinţă a „păstorului vizionar“ a fost aceea de a fi înmormântat în locul unde L-a văzut pe Dumnezeu. Din diferite motive, în anul 1994 (anul morţii sale), dorinţa nu i s-a îndeplinit. În 1999, Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, a promis familiei că va muta osemintele lui Petrache Lupu în apropierea mănăstirii, întocmai cum îşi dorise. În 2011, la 29 mai, făgăduinţa mitropolitului Nestor a fost împlinită de către succesorul său în scaunul chiriarhal, IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a adus rămăşiţele pământeşti ale ciobanului din cimitirul comunei şi le-a aşezat în faţa bisericii mănăstirii. La acest eveniment au luat parte mii de credincioşi veniţi din toată Oltenia.