Liturghie arhierească la Mănăstirea Logreşti
Mănăstirea Logreşti din judeţul Gorj şi-a sărbătorit ocrotitorii. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Sute de credincioşi gorjeni s-au adunat, de sărbătoarea Sfinţilor Ioachim şi Ana, la Mănăstirea Logreşti. Cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a făcut pomenire ctitorilor cinstitului aşezământ, iar la finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu a dezvoltat în cuvântul de învăţătură semnificaţiile şi învăţăturile legate de praznicul Sfinţilor Ioachim şi Ana: "Întotdeauna îi pomenim pe Sfinţii Ioachim şi Ana la slujbele noastre bisericeşti. Ei sunt părinţii şi ocrotitorii noştri. Îi avem păzitori datorită sfinţeniei şi dreptăţii lor, datorită purtării de grijă pe care o au faţă de viaţa noastră. Cel mai important este însă să le urmăm exemplul, pentru că s-au arătat cu adevărat mari rugători şi au rămas neclintiţi în credinţa către Dumnezeu. Prin rugăciunile lor Tatăl cel Ceresc a trimis-o pe Sfânta Fecioară în lume pentru a fi mijlocitoare spre mântuirea noastră. De aceea, prin praznicul de astăzi, facem cinstire tuturor părinţilor care aduc pe lume copii. Avem totodată şi exemplul concret de respect pe care copiii trebuie să-l poarte permanent faţă de părinţii lor, aşa cum îndeamnă Sfânta Scriptură: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ". Tot în acest sens, Sfântul Apostol Pavel arată că respectul copiilor faţă de părinţi trebuie să fie încărcat de dragoste şi preţuire. Aşadar, prin prăznuirea Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Maicii Domnului, avem în Biserica noastră o adevărată sărbătoare a familiei creştine", a încheiat Înalt Preasfinţia Sa.
Scurt istoric
Biserica Mănăstirii Logreşti este aşezată pe malul drept al râului Amaradia, în localitatea Târgu Logreşti, la limita teritorială a judeţelor Gorj şi Vâlcea. Primul aşezământ monahal datează din 1718 şi a fost ridicat din lemn. Biserica din zid a fost construită mai târziu, în anul 1769, şi închinată ca metoh al Episcopiei Râmnicului. Viaţa monahală a fost întreruptă în repetate rânduri datorită secularizării averilor mănăstireşti şi celor două războaie mondiale. Abia în 1940, obştea a fost reînfiinţată la iniţiativa mitropolitului Olteniei, Nifon Criveanul. Tot în acest an biserica mănăstirii a fost resfinţită şi aşezată sub patronajul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost din nou închisă. S-a reînfiinţat abia în 1992 cu ajutorul monahiilor de la Mănăstirea Polovragi. Sub coordonarea maicii stareţe Fevronia, au fost executate mai multe lucrări de restaurare şi reconsolidare la biserică, la chiliile vieţuitoarelor şi la dependinţele existente.