Liturghie arhierească la Mănăstirea Marginea
Buchete de bucurii duhovnicești au primit în dar duminică, 21 ianuarie 2024, cei care s-au alăturat în rugăciune la Mănăstirea Marginea, Suceava.
În această zi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, arhid. Bogdan Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, precum și slujitori ai sfintelor altare de la parohiile și mănăstirile din împrejurimi.
După citirea textului pericopei evanghelice, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre întâlnirea Fiului lui Dumnezeu cu Zaheu, convertit datorită dragostei nesfârșite a Părintelui ceresc. Ierarhul a explicat faptul că starea cea dinlăuntru, nemulțumirea și continua căutare a vameșului l-au determinat pe acesta să dorească să-L descopere pe Hristos. Totodată, pentru a puncta mesajul care se desprinde din textul Sfintei Scripturi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a adus în atenție pericolul mulțumirii de sine, consecințele negative ale dorinței de putere, precum și patima judecării celorlalți.
La momentul rânduit, arhid. Ionuț Isopescu, consilier eparhial al Sectorului educațional-teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a primit Taina Hirotoniei întru preot, iar teologul Fabian Mandiuc a fost hirotonit diacon, iar la final, pr. Ionuț Olinici a fost hirotesit iconom stavrofor.