Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
Duminica în care Biserica ne îndeamnă la primirea, asumarea și luarea Crucii și urmarea lui Hristos, 15 septembrie, a fost prilej de comuniune în rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Credincioșii care au venit să guste din bucuria întâlnirii cu Sfântul Mare Mucenic Ioan, prin închinarea la cinstitele sale moaște, au avut ocazia de a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Altarul special amenajat în incinta lăcașului de cult.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuţ Lucian Tablan Popescu.
La momentul chinonicului, părintele Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, a rostit cuvântul de învățătură, în care a explicat tâlcul ascuns în versetele evanghelice rânduite a se citi în această zi.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul de folos, a felicitat corala Catedralei Arhiepiscopale pentru frumusețea și dinamismul interpretării cântărilor și a menționat faptul că duminică seară Sfântul Mare Mucenic Ioan urma să meargă în una dintre cele mai îndepărtate localități din eparhie, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Breaza I.