Liturghie arhierească la mănăstirea suceveană Slatina

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 07 August 2026

Cea dintâi săptămână a lunii lui Gustar are o însemnătate deosebită pentru prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei alegând ca hram pentru așezământul monahal pe care l‑a ridicat la poalele Munților Stânișoara, Mănăstirea Slatina, unul dintre cele mai importante praznice împărătești de peste an, Schimbarea la Față a Domnului, se arată pe arhiepiscopiasucevei.ro.

La ceas de bucurie pentru vatra monahală din județul Suceava, în mijlocul clericilor, monahiilor și al credincioșilor adunați în zi de praznic s‑a aflat joi, 6 august, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Ierarhul a sfințit mai întâi racla în care au fost așezate fragmente din sfintele moaște ale Cuvioșilor Paisie și Cleopa de la Sihăstria, cei care, în cei cinci ani petrecuți în această mănăstire, au reușit să revigoreze viața duhovnicească în vremurile tulburi de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Preasfinția Sa a săvârșit apoi Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară amenajat sub streașina turnului ce străjuiește intrarea în vechea ctitorie voievodală, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte arhimandritul Teofil Obreja, iconom al Mănăstirii Putna, părintele Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni, precum și alți slujitori. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul maicilor de la Mănăstirea Cămârzani. În cuvântul de învățătură rostit la momentul rânduit, ierarhul a tâlcuit semnificațiile duhovnicești ale teofaniei treimice petrecute pe Muntele Tabor, când glasul Tatălui și prezența Duhului Sfânt în nor au însoțit descoperirea dumnezeirii Fiului.

După încheierea Sfintei Liturghii, părintele protopop Adrian Dulgheriu a citit hrisovul care consfințește primirea părticelelor din moaștele Cuvioșilor Paisie și Cleopa, dăruite de Mănăstirea Sihăstria cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Luând cuvântul, stavrofora Serafima Gherasim, stareța Mănăstirii Slatina, și‑a exprimat recunoștința față de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru oferirea binecuvântării și ierarhului oaspete pentru cuvântul de învățătură și prezență, se arată pe site‑ul arhiepiscopiasucevei.ro.