Liturghie arhierească la Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana, județul Gorj, a prăznuit cu alese slujbe și cântări sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În după-amiaza zilei de 14 august 2022, s-au săvârșit slujba Privegherii și Prohodul Maicii Domnului, cu tradiționala procesiune a înconjurării sfântului lăcaș.
Luni, 15 august, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile de la strană au fost date de către protopsalții Catedralei Mitropolitane din Craiova.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a mulțumit lui Dumnezeu pentru aceste momente de împreună-rugăciune în marea mănăstire închinată de Sfântul Cuvios Nicodim praznicului Maicii Domnului: „Sărbătoarea de astăzi, închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ne reunește și anul acesta în mănăstirea Sfântului Nicodim. Praznicul ne arată cum Maica Domnului a trecut din lumea aceasta în viața cea veșnică. Fecioara Maria a trăit viața pământească în rugăciune, în feciorie, în ascultare față de Dumnezeu, fiind permanent cu inima și cu sufletul la ceruri. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este floarea cea prealeasă a neamului omenesc, aleasă de Tatăl Cel ceresc pentru faptele și virtuțile ei”.
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage mereu Maicii Domnului: „Așadar, fraților și surorilor, plecând de la sfânta mănăstire, să duceți la casele voastre binecuvântarea Maicii Domnului, care întotdeauna vă va călăuzi și vă va da harul său”.