Liturghie arhierească la mănăstirea vâlceană Mamu
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mamu. În cuvântul de binecuvântare rostit la finalul slujbei, ierarhul a spus că „pentru a moşteni împărăţia pregătită de la întemeierea lumii, persoana umană trebuie să răspundă în integralitatea ei apelului tainic al Duhului Sfânt, uitând de sine pentru slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. În felul acesta, slujirea aproapelui se transformă în stare de jertfă, care ne ajută să descoperim lucrurile create drept daruri prin care Dumnezeu ne arată iubirea şi purtarea Sa de grijă, învățându-ne totodată ca și noi să ne milostivim față de cei aflați în suferință. Pregătirea omului pentru întâlnirea cu Dumnezeu se face duhovniceşte prin conştientizarea caracterului trecător al lumii. De aceea, suntem chemați să avem privirea aţintită către Împărăţia lui Dumnezeu și să alegem viața virtuoasă, căci, învață Sfântul Grigorie Palama, toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu prin puterile noastre îl fac pe cel care le are vrednic de Împărăția cerurilor”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.