Liturghie arhierească la Mănăstirea Văratec
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit luni, 15 august, Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Văratec, județul Neamț. Cu această ocazie, ierarhul a anunțat debutul manifestărilor dedicate împlinirii a 210 ani de la sfințirea bisericii mari a acestui sfânt așezământ ctitorit de stareța Olimpiada și Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
„Suntem la 210 ani de când s-a făcut prima târnosire a acestei biserici, iar soborul mănăstirii, sub bagheta diriguitoare a maicii starețe Josefina Giosanu, dorește să marcheze acest eveniment într-un mod cu totul aparte și pe mai multe planuri: liturgic-duhovnicesc, cultural, edilitar și în alte moduri. [...] Se observă deja că întregul ansamblu al acestei chinovii s-a îmbrăcat fastuos în haina înnoirilor, iar maica stareță mi-a încredințat onoarea de a anunța, cu prilejul hramului de astăzi, începutul manifestărilor puse sub genericul «Zilele Mănăstirii Văratec», care vor culmina în data de 9 octombrie cu slujba solemnă de sfințire a bisericii rectitorite”, a mai spus ierarhul.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a prezentat un pliant editat de mănăstire cu acest prilej și a anunțat că, la sărbătoarea din 9 octombrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.