Liturghie arhierească la Paraclisul episcopal din Turnu Severin
Sute de credincioşi severineni au trecut pragul Paraclisului episcopal "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Turnu Severin pentru a lua parte la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, în Duminica Floriilor. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, PS Episcop a vorbit despre importanţa participării la Sfânta Liturghie şi beneficiile pe care le aduce rugăciunea pentru fiecare în parte. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic condus de părintele arhidiacon Adrian Maziliţa. (Cătălin Cernătescu)