Liturghie arhierească la paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Un articol de: Irina Ursachi - 04 Aprilie 2023

În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.

La momentul rânduit, ierodiaconul Efrem Bejenariu a primit hirotonia întru ieromonah pe seama Mănăstirii Vadu Negrilesei, iar monahul Iona Curecheriu a fost hirotonit întru ierodiacon pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

În cuvântul de învățătură intitulat „Nemurirea - Icoana vie a nenumărate răstigniri!”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei rânduite pentru această zi, text care aduce aminte de cea de-a treia prevestire a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, moment petrecut în drum spre Ierusalim, când Mântuitorul le-a vorbit despre procesul Său care urma să aibă loc în Vinerea Mare.