Liturghie arhierească la Parohia Trăistari

Data: 22 Noiembrie 2013
Numeroşi credincioşi au venit joi, 21 noiembrie, în localitatea Ocnele Mari la Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“ a Parohiei Trăistari, care şi-a serbat hramul, pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat cu pâine şi sare în curtea bisericii parohiale de către părintele paroh Petre Veţeleanu alături de numeroşi credincioşi.
 
În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, PS Emilian Lovişteanul a evidenţiat învăţăturile despre Intrarea în biserică a Maicii Domnului, subliniind importanţa lucrării sfinte pe care Maica Domnului o avea de împlinit pentru mântuirea neamului omenesc. Apoi, arhiereul râmnicean a vorbit despre importanţa intrării noastre în viaţă, urmată de intrarea noastră în biserică prin Taina Sfântului Botez şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu după ce am împlinit voia Lui.
 
După Sfânta Liturghie, în cadrul unei frumoase ceremonii religioase, Episcopul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor din Ocnele Mari, a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua capelă mortuară cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ce urmează a fi ridicată lângă cimitirul parohial. La final, Preasfinţia Sa a evidenţiat necesitatea existenţei unei capele mortuare lângă cimitir şi i-a felicitat şi încurajat pe pr. Petre Veţeleanu şi pe Petre Iordache, primarul localităţii Ocnele Mari, pentru iniţiativa şi dorinţa de a ridica o asemenea capelă. (Arhim. Liviu Găman)