Liturghie arhierească la Penitenciarul Oradea

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 11 Feb 2026

În Duminica Întoarcerii fiului risipitor, 8 februarie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la capela închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din cadrul Penitenciarului Oradea.

Vizita arhierească a avut un caracter misionar, fiind adresată atât persoanelor private de libertate, cât și reprezentanților conducerii instituției, prezenți la programul liturgic. Alături de ierarh au mai slujit preotul capelan Bogdan‑Florin Durgheu, arhim. Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Oradea, și pr. Dan‑Lucian Lele, fost preot capelan al aceleiași unități.

Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc despre entuziasmul cu care Dumnezeu‑Tatăl ne primește pe fiecare dintre noi, oricât de rătăciți am fi.

„Mântuirea vine în dar de la Domnul nostru Iisus Hristos și se răsfrânge și asupra noastră doar dacă o primim. Darul lui Dumnezeu nu este făcut cu forța, nu ne constrânge. E libertatea noastră de a alege. Duminica aceasta este foarte importantă. Ea este și rezumat al întregii Lucrări mântuitoare, și pregătire pentru propria noastră pocăință. În chipul fiului risipitor se ascunde fiecare dintre noi. (...) Dumnezeu‑Iubirea și Dumnezeu‑Iertarea ni Se descoperă în Duminica Întoarcerii fiului risipitor în toată delicatețea și frumusețea iubirii și iertării dumnezeiești. Dumnezeu nu judecă după măsurile oamenilor. Chipul lui Dumnezeu Se ascunde în răspunsul pe care îl dă tatăl primitor - care este o Icoană a lui Dumnezeu‑Tatăl. În răspunsul tatălui stă cheia de înțelegere a felului în care Dumnezeu judecă lucrurile. «Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s‑a aflat»”, a arătat ierarhul.

La finele programului liturgic, pr. Bogdan‑Florin Durgheu, preotul capelan al Penitenciarului Oradea, şi comisarul‑șef de poliție penitenciară Ciprian Timiș, directorul Penitenciarului Oradea, au adresat cuvinte de mulţumire ierarhului.