Liturghie arhierească la Rod
Comunitatea de credincioşi din Rod, Protopopiatul Sălişte, judeţul Sibiu, a avut bucuria de a-l primi duminică, 13 noiembrie, pe Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială. Alături de preotul paroh Virgil Manase, din soborul de preoţi au mai făcut parte protopopul de Sălişte, părintele Ioan Ciocan, părintele Vasile Baja de la Parohia Poiana Sibiului şi trei diaconi. Părintele Episcop a rostit un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia duminicii, iar la final s-a făcut o procesiune în jurul bisericii. Sărbătoarea de la Rod a continuat cu sfinţirea unei troiţe situate la intrarea în cimitirul parohial.