Liturghie arhierească la Roman

Un articol de: Constantin Ciofu - 03 Iulie 2018

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat duminică, 1 iulie 2018, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Cu acest prilej, tânărul teolog Vlăduţ Dăscălaşu a fost hirotonit întru diacon pe seama Parohiei Pădureni din Protopopiatul Bacău. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Paraschevi” al catedralei romaşcane.

În cuvântul său de învăţătură, Părintele Arhiepiscop Ioachim a vorbit despre încrederea în Dumnezeu în pofida vitregiilor vremii din ultimele zile ale lunii iunie, care au supus la grele încercări multe familii din zonele calamitate ale judeţului Bacău, dar şi despre apărarea dreptei credinţe în faţa provocărilor actuale pe marea acestei vieţi trecătoare.

„Eparhia noastră a fost atinsă de aceste ploi abundente din ultima perioadă. Nu trebuie să ne pierdem nădejdea pentru că toate se întâmplă cu voia lui Dumnezeu. Ploaia este binecuvântare şi ne pune în faţă acel simbol al fertilităţii. Pământul fără apă, căldură şi lumină nu este rodnic. Duhul Sfânt este Cel Care luminează, dă căldură şi energie, acestea fiind foarte necesare sufletului. Scopul vieţii noastre este cunoaşterea lui Dumnezeu. Trebuie să ştim să fim făclieri şi mărturisitori ai dreptei credinţe.”