Liturghie arhierească la schitul de pe Transfăgărășan

Data: 28 Iulie 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat marți, 27 iulie, în mijlocul obștii monahale de la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Panteli­mon”, aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan. Chiriarhul locului a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru toți cei care au contribuit la realizarea acestui traseu care face posibilă traversarea Munților Carpați din sud către Ardeal, se arată pe site-ul eparhiei arhiepiscopiaargesului simuscelului.ro.

Schitul Sfântului Pantelimon a fost înființat la 1 iulie 2012 la dorința Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, scopul fiind acela de a exista un altar de rugăciune la care să fie pomeniți toți cei care au lucrat la realiza­rea Transfăgărășanului. Aflat foarte aproape de Barajul Vidraru, pe unul dintre cele mai frumoase trasee din Europa, noul schit se încadrea­ză între cele mai importante așezăminte monahale din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. După definitivarea proiectului privind construcția unei noi biserici, așezământul monahal urmează a fi inclus în circuitul turismului ecumenic.

Începând din luna aprilie a anului 2020, a fost instalat un nou stareț, părintele protosinghel Ioan Traian Danci.