Liturghie arhierească la Seminarul Teologic clujean
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat vineri, 23 februarie, Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj Napoca. Cu această ocazie, ierarhul a vorbit elevilor despre „Paradoxurile libertăţii”.
La slujba oficiată de IPS Mitropolit Andrei, au făcut parte din sobor părinții profesori ai instituției de învățământ, directorul Seminarului, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican – Manci și decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. dr. Vasile Stanciu. Elevii seminariști au luat parte la slujbă şi au dat răspunsurile la Liturghie.
Cu această ocazie, IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit seminariștilor despre „Paradoxurile libertății”. „Cu nostalgie mă întorc în timp, pe când eram de vârsta dumneavoastră. Era alt regim, eram la un liceu laic, iar acolo, teoretic, se presupunea că se făcea o educaţie materialist-dialectică tinerilor şi că ei vor deveni buni constructori ai socialismului. De o aşa perioadă istorică dumneavoastră nici nu vă puteţi aduce aminte, că v-aţi născut după. Vă povestesc părinţii, poate, şi bunicii. În orice caz, teoretic, se făceau eforturi ca să fie îndepărtaţi oamenii de preocupările religioase. Postul Mare, în mod deosebit, se urmărea ca să nu poată posti copiii de la liceu. Nici nu prea aveau cum, pentru că erau la internat şi mâncau ce li se dădea. Dar, paradoxal, bucătăreasa-şefă de acolo era o unguroaică reformată, dar femeie cu suflet bun şi cu credinţă. Şi cum majoritatea copiilor eram români şi ortodocşi, vinerea făcea mâncare de post, cu riscul pe care şi l-a asumat, de a fi foarte rău certată de directorul şcolii. Însă replica ei a fost inteligentă. Când i-a zis aşa: «Tovarăşa, noi aici ne străduim să facem o educaţie materialist-dialectică copiilor. Cum îţi îngădui dumneata să încurajezi această deprindere cu caracter mistic-religios, să le dai vinerea de post? ». I-a răspuns aşa: «Ştiţi că sunt reformată şi unguroaică. Noi n-avem post, dar copiii aceştia, marea majoritate sunt ortodocşi. Nu se cuvine oare să le respectăm conştiinţa?»”.
Ierarhul a explicat titlul cuvântării sale, „Paradoxurile libertăţii”: „În vremea aceea era foarte greu să îţi exersezi, după conştiinţa ta, apartenenţa confesională şi să îţi pui în practică deprinderile cu care ai venit de acasă. Profesorii nu erau atei, dar nu se duceau la biserică pentru că riscau să fie aspru criticaţi. Tocmai acesta e paradoxul: că în ’89 a venit libertatea. Absolut toate posibilităţile le au în faţă tinerii. Întrebarea care se pune este dacă acum, când îi lasă autorităţile să postească, să vină la biserică, să se nevoiască, fac ei oare lucrul acesta? Mai mult, dascălii, din liceele cele multe câte sunt în Cluj, oare au ei obişnuinţa să meargă, toţi, duminica la biserică? (...) Atunci, se acopereau oamenii cu această sintagmă, că nu e voie. Acum cu ce sintagmă ne mai acoperim?”.
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe elevi să depună multă râvnă în pregătirea lor duhovnicească: „Aveaţi posibilitatea de a alege alte licee dar dacă aţi ales calea teologiei, atunci să fiţi competitivi (...) În această atmosferă de libertate, dacă aţi ales această cale, apoi să o onoraţi aşa cum se cuvine”.
Apoi, IPS Mitropolit Andrei a vorbit elevilor despre perioada liturgică specială a Postului Mare, cu „frumuseţea şi profunzimea ei”: „Postul de bucate, numai aşa, o dietă, nu are valoare spirituală. Trebuie să postim şi de răutate (...) Această perioadă a Postului Mare este o perioadă de antrenament. Aşa ne spune Sfântul Pavel, că noi toţi creştinii antrenându-ne pentru competiţia cea mare la care ne cheamă Hristos, noi trebuie să luăm această antrenare în mod foarte serios. În prima Epistolă către Corinteni, în capitolul 9, începând cu versetul 24, spunea Sfântul Pavel: «Nu ştiţi voi, că din cei ce alergă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul. Alergaţi aşa, ca să luaţi, şi oricine se luptă şi se înfrânează de la toate ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi una nestricăcioasă». Apoi Sfântul Pavel pomeneşte chiar de post, de nevoinţă: «Îmi chinuiesc trupul şi-l supun robiei, ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic». Fiecare, după puterea noastră, încercăm să facem lucrul acesta şi, având libertatea totală să ne manifestăm convingerea noastră religioasă şi să practicăm rânduiala pe care Sfânta Biserică ne-o pune în faţă, cred că e bine să alegem partea cea bună”.
„Frumuseţea libertăţii”
Pr. lect. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului, a vorbit, la rândul său elevilor şi a remarcat că „aceste paradoxuri ale libertăţii arată şi frumuseţea libertăţii, iar în această frumuseţe a libertăţii am slujit noi astăzi, aici, în capela Seminarului Teologic, şi slujirea aceasta nu era deplină dacă voi, elevii seminarişti nu aţi fi căutat să împliniţi cuvântul pe care l-aţi auzit cântat: «Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul». Ne-am împărtăşit împreună, ne-am rugat împreună, şi sărbătoarea a fost cu atât mai mare cu cât în mijlocul nostru a fost Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei care încununează această primă săptămână duhovnicească a Seminarului Teologic”.
La final, IPS Mitropolit Andrei le-a dăruit elevilor iconițe și cărți de rugăciuni. În Postul Mare, elevii de la Seminarul Teologic și studenţii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca participă la un program intens de rugăciune. În prima săptămână a postului au participat dimineața, în capela Seminarului la Slujba Ceasurilor, iar după-amiază, în Catedrala Mitropolitană la Pavecernița Mare și Canonul Sfântului Andrei Criteanul.