Liturghie arhierească la Sibiu
În Duminica a XIX-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi a tâlcuit Evanghelia duminicii, care a redat un fragment din Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos: "Diferenţa dintre starea obişnuită a oamenilor şi starea înaltă la care trebuie să ajungă creştinul este dată de cea dintre iubirea obişnuită pentru cel care îţi face bine, într-o stare de echitate, şi iubirea desăvârşită de Mântuitorul Hristos, care se aplică şi asupra vrăjmaşilor. Această iubire este cel mai greu de aplicat", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
A fost anunţat şi programul din 28-29 octombrie de la Sibiu, când toţi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor oficia Sfânta Liturghie la proclamarea canonizării mitropolitului Andrei Şaguna. După oficierea ultimului Parastas pentru mitropolit, la Mausoleul din Răşinari, racla cu oseminte va fi adusă în procesiune la Sibiu. La eveniment va fi adus şi capul Sfântului Apostol Andrei, pentru a fi cinstit, alături de osemintele mitropolitului Andrei Şaguna, nou rugător şi mijlocitor pentru toţi românii. Sfântul Andrei Şaguna va fi cinstit tot pe 30 noiembrie, la sărbătoarea Apostolului Andrei.