Liturghie arhierească la Slimnic, judeţul Sibiu
Credincioşii din Slimnic, judeţul Sibiu, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în a doua duminică a Postului Mare. Ierarhul a liturghisit în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitate şi a sfinţit icoanele a trei sfinţi canonizaţi recent de Biserica Ortodoxă Română.
Icoana Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, a Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop şi a Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria pictate în pridvorul bisericii din Slimnic au fost sfinţite de IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu după Sfânta Liturghie. Credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au îmbrăcat costumele populare specifice localităţii, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, informează Mitropolia Ardealului.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit credincioşilor Evanghelia citită la Sfânta Liturghie în Duminica a 2-a din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, în care se prezintă minunea vindecării slăbănogului din Capernaum.
„Trebuie să înţelegem că noi nu ne putem mântui singuri. Avem o responsabilitate faţă de cei care sunt în jurul nostru şi, cu cât suntem mai mulţi împreună şi facem o faptă bună, cu atât mai mult fapta bună este primită de Mântuitorul Iisus Hristos. «Văzând credinţa lor», ne spune Evanghelia, Mântuitorul îl vindecă pe slăbănog. Apoi, vedem că Mântuitorul îl primeşte pe cel bolnav adresându-i-se cu un cuvânt pe care cei prezenţi nu l-au înţeles: «Fiule, iertate îţi sunt ţie păcatele!» (…) Ne aflăm în această perioadă a postului când toţi avem ocazia de a ne curăţa de păcatele noastre prin Taina Spovedaniei şi trebuie să înţelegem că avem o chemare, că ni Se adresează Mântuitorul Iisus Hristos cu acelaşi cuvânt care arată demnitatea pe care El ne-o recunoaşte de fii ai lui Dumnezeu după har, pentru că am primit Sfintele Taine şi avem şansa să ne întărim legătura noastră cu Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.
Preotul George Piţ a primit din partea ierarhului Ordinul Ctitoricesc pentru clerici „Mitropolit Ioan Mețianu”, în semn de apreciere a activităţii pastorale şi administrative de la Slimnic din cei 18 ani de slujire aici. Pr. George Piţ i-a mulţumit ierarhului, oferindu-i în dar o icoană. Preotul paroh a menţionat lucrările făcute în aceşti ani în comunitate, în special cele de finalizare a lucrărilor de construcţie a lăcaşului de cult şi de înfrumuseţare a acestuia, dar şi lucrarea liturgică şi duhovnicească, activităţile catehetice şi proiectele educative şi culturale aflate sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, precum şi a Sfinţilor Timotei şi Mavra, ocrotitorii Centrului parohial pentru tineri din Slimnic. Doamna preoteasă Vera Piţ a primit din partea ierarhului Ordinul „Anastasia Șaguna”, iar binefăcătorii lăcașului de cult au primit acte de cinstire.