Liturghie arhierească la Târgu Mureș

Un articol de: Oana Rusu - 23 Martie 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire” - Catedrala mică din Târgu Mureș.

Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul de învăţătură din Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paști, când Biserica prăznuiește triumful învăţăturii drept-slăvitoare în faţa ereziei iconoclaste, ierarhul a vorbit despre păstrarea credinţei apostolice de către poporul român. „Credința noastră apostolică nu este o credință formală și de paradă, ci una transformatoare și dătătoare de viață, unitate și identitate. Biserica Ortodoxă este aceea care ne-a păstrat ființa, ne-a făurit istoria și ne-a consolidat țara. Grație Ortodoxiei, poporul român este «una din minunile lui Dumnezeu în marșul Său pe pământ», precum spunea odinioară un genial cărturar român”, a subliniat ierarhul.

Biserica „Buna Vestire” - Catedrala mică din Târgu Mureș a fost edificată între anii 1926 şi 1938, după planurile arhitectului Victor Vlad, profesor la Institutul Politehnic din Timișoara. Stilul arhitectonic al locașului este specific Renașterii, imitându-l pe cel al Bazilicii „Sfântul Petru” din Roma. La Altarul acestei biserici slujesc pr. Călin Șipoș, pentru Parohia Târgu Mureș III, pr. Benone Scrob, pentru Parohia TârguMureș III, și pr. Călin Budai, pentru Parohia Târgu Mureș XII.