Liturghie arhierească la Târnăveni
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat duminică, 19 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime” din Târnăveni. Adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Noi, creștinii, avem datoria să-I mulţumim Bunului Dumnezeu, Care ne curăţeşte mereu de lepra păcatului prin Taina Spovedaniei, al doilea Botez. De asemenea, trebuie să-I fim recunoscători pentru că, în Dumnezeiasca Liturghie, ne inundă cu energiile harului Său şi ne hrăneşte cu Sfânta Euharistie, pâinea cea cerească”. În cadrul slujbei, diaconul Daniel Rus a fost hirotonit preot pentru Parohia Goreni, Protopopiatul Reghin. La finalul Sfintei Liturghii, pr. Alin Iernuțan a fost hirotesit iconom.