Liturghie arhierească și binecuvântare de lucrări în Parohia Craiva
În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, credincioșii parohiei arădene Craiva au trăit alese momente de bucurie duhovnicească. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale și a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, eveniment care nu a mai avut loc în ultimele trei decenii.
Programul liturgic a debutat cu sfințirea lăcașului de cult în exterior și binecuvântarea și sfințirea catapetesmei și a iconostasului din biserică și a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii. La momentul rânduit, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre rugăciunea arhierească a Mântuitorului ilustrată în Evanghelia duminicală și despre dreapta credință mărturisită și apărată de Sfinții Părinți în cadrul sinoadelor ecumenice. La finalul slujbei, pentru întreaga activitate pastorală și administrativ-gospodărească desfășurată până în prezent, părintele paroh Răzvan Chivulescu a primit, din partea ierarhului, rangul de iconom. La rândul său, acesta i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru binecuvântare și pentru împreuna slujire, dat fiind că de peste 30 de ani nu mai poposise în Parohia Craiva un ierarh, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.