Liturghie arhierească și hirotonii la Catedrala Mitropolitană din Craiova
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit sâmbătă, 18 iulie, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Craiova, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul sfintei slujbe, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Robert Alexandru Cazan, pe seama Parohiei Aniniși, din Protoieria Târgu Cărbunești, județul Gorj, iar pe tânărul Mihai-Alin Iscru l-a hirotonit diacon. De asemenea, pentru activitatea bisericească deosebită, pr. Constantin Tomescu a primit rangul de iconom stavrofor, iar diaconii Cătălin Safciu și Costinel Damian au fost ridicați la rangul de arhidiaconi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, care amintește de învierea fiicei lui Iair (Luca 8, 41-56). „Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre, așa cum vedem din Evanghelia de astăzi, când Hristos nu a ezitat nici un moment când L-a chemat Iair ca să-i vindece fiica. Din această Evanghelie, vedem cum Mântuitorul Hristos este Cel care înviază morții. El este Cel care dă viață celui care a trecut din lumea aceasta, celui care nu mai are suflare”, a explicat Mitropolitul Olteniei.