Liturghie arhierească și sfințire de casă socială la Parohia Boboiești

Un articol de: Silviu Dascălu - 18 Ianuarie 2024

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din satul Boboiești, județul Neamț, a primit marți, 16 ianuarie, veșmânt de har și binecuvântare. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a casei sociale a parohiei, moment ce a însemnat o încununare a eforturilor depuse de pr. paroh Dumitru Pintilie, enoriași și oficialități locale.

Din soborul coslujitor a făcut parte pr. Mihai Zvorăște, inspector eparhial în cadrul Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, și pr. Nicolae Axentioi, protopop de Târgu-Neamț.

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”. Tot în această binecuvântată zi, în cadrul aceleiași parohii a fost organizată ședința semestrială a preoților din protopopiatul deja amintit.

Preasfințitul Părinte Episcop-vicar, în cuvântul său de învățătură rostit, a subliniat următoarele: „Suntem chemați să stăm înaintea Domnului. «Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Domnul Dumnezeu.» Oprirea noastră nu este o neglijare ori o trândăvire a unor datorii pe care le avem, ci această oprire este o atenție pe care o acordăm în sufletele noastre, pentru a putea pricepe un rost mai adânc, acela al chivernisirii de zi cu zi a grijilor și a nevoilor noastre. Această oprire este una care ne îmbogățește și ne crește”.

Ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcție și de înfrumusețare a casei sociale, părintele Dumitru Pintilie a primit distincția de vrednicie „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”. De asemenea, au fost evi­dențiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult și au ajutat la zidirea casei sociale.

După slujba de sfințire și după agapa crești­nească, s-a desfășurat ședința semestrială a preoților.

Ședința a fost prezidată de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Cuvântarea tematică cu titlul „Biserica - loc al vindecării” a fost susținută de către preotul Manuel Dorneanu, paroh al Parohiei Pipirig I, care în tratarea lucrării sale a vorbit preoților despre capacitatea vindecării omului prin rugăciune și participare la Sfintele Taine, despre relația dintre rugăciune și vindecare, dar și despre bolile sufletești, atât din punct de vedere teologic, cât și medical. Un loc aparte în lucrarea părintelui Manuel Dorneanu a fost ocupat de capitolul dedicat dife­rențelor dintre plăcere și bucurie.
În cadrul ședinței, preoții au luat act de cele mai recente îndrumări pastoral-misionare pentru desfășurarea unei activități rodnice în folosul bisericii și al credincioșilor. Ședința a continuat cu o intervenție a părintelui protopop Nicolae Axentioi, care a adus aproape de sufletele preoților prezenți un cuvânt din Sfinții Părinți despre rolul preotului, despre folosul rugăciunii și vindecării creștinului de astăzi, mult încercat.