Liturghie, ateliere şi Festivalul Bucuriei în a doua zi a ITOM 2018
A doua zi a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Moldova (ITOM) 2018, sâmbătă, 25 august 2018, a fost una plină pentru participanţi. Au avut parte de ateliere de lucru, un tur al oraşului Iaşi, dar şi de un Festival al Bucuriei.
Ziua a debutat la Iaşi cu Sfânta Liturghie. Tinerii veniţi din zona Moldovei, din Basarabia, Bucovina de Nord, Bulgaria şi Ucraina au participat la slujbă, în bisericile arondate („Buna Vestire”, „Sfinţii 40 de Mucenici”, Toma Cozma, „Sfântul Nicolae” - Copou, „Sfânta Cuvioasă Parascheva”).
Ulterior, cei peste 1.500 de tineri au participat la mai multe ateliere pe grupe, tema discuţiilor fiind: „Unitatea - izvor de putere şi înţelepciune pentru tineri. Despre valorile care unesc un neam”. După- amiază, participanţii au vizitat oraşul Iaşi, pe un traseu intitulat Iaşul în Primul Război Mondial.
Cristian din Târgu Frumos spune că „pentru mine este impresionant! Aici întâlneşti foarte mulţi tineri şi poţi lega cu ei relaţii frumoase de prietenie. Mă bucur că mă aflu aici şi aş vrea să revin în fiecare an!”.
„ITOM este un loc minunat, un loc în care poţi descoperi valorile adevărate şi un loc în care oamenii chiar îţi răspund la întrebările pe care le ai, fie că sunt legate de religie, de ţara în care trăim, sau despre ce ar trebui să faci pentru a deveni un român mai bun”, a precizat Ionela din Botoşani.
Iar legat de tema din acest an, Sabina din Botoşani crede că „valorile unui neam sunt patriotismul, respectul faţă de ţară şi dragostea, evident”.
Tot sâmbătă a debutat, în Grădina Palas, Festivalul Bucuriei. În cadrul acestuia a avut loc şi un Târg al Meşterilor Populari. Meşterii populari au desfăşurat şi ateliere demonstrative care au permis interacţionarea directă cu tinerii şi promovarea meseriilor tradiţionale prin practicarea şi vizionarea acestora: participanţii au putut să încondeieze ouă, să ţeasă lâna, să sculpteze în lemn, să împletească nuiele sau să creeze podoabe. Meşterii invitaţi au venit din diferite judeţe ale Moldovei precum Botoşani, Suceava, Neamţ, dar şi din Republica Moldova.