Liturghie baptismală în Bacău

Un articol de: Pr. Daniel-Ionel Marari - 12 Noiembrie 2019

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a slujit duminică, 10 noiembrie, Sfânta Liturghie în Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Bacău. În cadrul acesteia, a fost botezată prunca Maria, fiica familiei preotului Iulian Bertea, preot slujitor la această parohie. 

Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură destinat credincioșilor băcăuani, în care a explicat semnificația botezului creștin ortodox, iar la final a tâlcuit pericopa evanghelică citită în această duminică, a samarineanului milostiv.

„Omul rămâne mereu în fața lui Hristos o personalitate complexă, completă și vie, constituind o lume în sine, care face obiectul atenției și bunăvoinței lui Dumnezeu. Astfel Se descoperă Hristos Însuși ca fiind primul bun samarinean: El este mereu aproape de oricare om pe care-l întâlnește, încât are pentru fiecare cuvântul sau gestul de care are nevoie. Prin această parabolă, Iisus încearcă să ne spună de fapt că trebuie să ieșim din starea noastră de confort, din obișnuința noastră, pentru a putea descoperi suferința acolo unde se află ea. Apoi, că trebuie să împărțim nu doar bunurile noastre, ci și inima noastră. Pe măsură ce inima noastră se deschide, cel aflat în suferință nu este el însuși aproapele, ci noi devenim aproapele său. Iar această transformare profundă este o reală metanoia, căci înseamnă că nu trebuie să caut în altă parte, pentru că inima mea este cea care trebuie să se schimbe”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.

În cadrul Liturghiei, diaconul Costinel Nilon a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Sfântul Ştefan” Comăneşti. La final, preotul paroh Ionuț Deacu a mulțumit Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru bucuria prilejuită de slujirea în această biserică.