Liturghie şi filantropie la Parohia Tipografilor
Pe strada Take Ionescu din municipiul Timişoara, în apropiere de Piaţa Badea Cârţan, se poate observa o frumoasă biserică cu o cupolă aurie, ce se ridică deasupra celorlalte imobile din zonă. Este Biserica "Sfânta Parascheva", o frumoasă ctitorie ce se înalţă spre cer, un loc unde mulţi credincioşi îl caută pe Dumnezeu şi unde primesc mângâiere sufletească, dar şi sprijin material.
Începutul parohiei este unul relativ recent, din februarie 2005 şi legat de persoana preotului Ioan Dumitriu, care slujeşte în prezent aici. Cu ajutorul primăriei şi prin bunăvoinţa Întreprinderii de Transporturi Timişoara - RATT, s-a găsit posibilitatea dislocării unui teren care aparţinea regiei autonome de transport pentru a fi cedat pentru construirea lăcaşului de închinăciune. Lucrările de construcţie au început în 15 ianuarie 2008, iar sfinţirea lăcaşului s-a oficiat în 22 februarie 2007 de către Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi foarte mulţi credincioşi. Ceva mai târziu, după doi ani, pe 28 noiembrie 2010, s-a săvârşit şi sfinţirea demisolului bisericii. Centru social pentru tinerii defavorizaţi Concomitent cu asistenţa religioasă, părintele Dumitru a avut grijă şi de celelalte nevoi ale credincioşilor. Astfel că a demarat construcţia unui centru social pentru tineri, care să aibă la parter, demisol şi etaj o grădiniţă, iar în partea superioară a clădirii a amenajat camere pentru cazarea tinerilor care provin din casele de copii şi care îşi doresc să urmeze o formă superioară de învăţământ şi nu au posibilităţi materiale pentru a face acest lucru. În acest mod, parohia vine în sprijinul lor cu această clădire ce va fi pusă la dispoziţia tinerilor. "Gândul de a face un centru social pentru tinerii necăjiţi mi-a venit când eram profesor la Liceul "Miu" din Timişoara. Pe atunci eram student la Teologie şi am văzut duritatea acestei situaţii, fiind nevoit să predau acelor copii care proveneau din casele de copii şi care tocmai împlineau 18 ani şi mă întrebau ce să facă ei, cum să ducă o viaţă creştină atunci când ei sunt daţi afară din instituţie şi vor trebui să stea pe străzi, în nişte condiţii mizere. Neavând ce să le răspund atunci, pentru că nu aveam posibilităţi, m-am gândit ca într-un viitor, când voi avea posibilitatea, să fac ceva pentru aceşti tineri. Acum, ca preot paroh, am convins Consiliul Parohial şi oamenii din jur să dăm o mână de ajutor acestor oameni tineri defavorizaţi, care ar dori să pornească în viaţă, dar nu au mijloacele necesare pentru a o face şi nădăjduim că Domnul ne va ajuta în gândul nostru cel bun", ne-a mărturisit părintele Ioan. Grădiniţă şi casă parohială În acelaşi timp, parohul bisericii, sprijinit de Consiliul şi Comitetul Parohial şi de alte persoane binevoitoare, s-a ocupat şi de amenajarea unei grădiniţe, întrucât se doreşte o bază educaţională creştină a copiilor din parohie. "Credem că, în urma implementării conştiinţelor creştine la copiii care sunt receptivi la o astfel de educaţie, vom duce un spor în viaţa duhovnicească la cei care vor veni după noi. De aceea am dorit să facem această investiţie materială la început, dar care va deveni spirituală pentru mai apoi", a mai spus părintele. O altă investiţie este clădirea unde funcţionează casa parohială, oficiul parohial şi paraclisul. Acestea sunt aproape finalizate, fiind necesare doar câteva finisaje. Hramul bisericii parohiale se doreşte să fie "Sfânta Parascheva", atât la demisol, unde se slujeşte în prezent, cât şi la parter. Hramul paraclisului din preajma casei parohiale s-a dorit a fi "Soborul Sfântului Ioan Botezătorul", iar hramul paraclisului de iarnă să fie "Sfântul Ierarh Nectarie". În privinţa creşterii duhovniceşti a enoriaşilor se desfăşoară o activitate intensă catehetică. Pe lângă predicile de la Sfânta Liturghie şi de la celelalte Sfinte Taine, părintele are grijă de a da un sfat bun şi cuvinte de mângâiere ori de câte ori au loc evenimente în viaţa credincioşilor.