Liturghii arhiereşti în două eparhii din Moldova

Un articol de: Constantin Ciofu - 19 Iunie 2019

IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 16 iunie 2019, Sfânta Liturghie în Parohia Şerbăneşti din Bacău, iar luni, 17 iunie, a slujit în Parohia Văleni, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ. PS Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit de Rusalii la Schitul Drăgeşti din judeţul Vaslui, iar de sărbătoarea Sfintei Treimi a oficiat Sfânta Liturghie la  Mănăstirea Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad.

La Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Şerbăneşti - Bacău, Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 16 iunie, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Diaconul Alexandru-Laurenţiu Nistor a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” - Valea Budului. În acelaşi timp, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat slujba Botezului pentru pruncul Matei, fiul familiei preotului Alexandru-Laurenţiu Nistor. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba Vecerniei, iar apoi s-au premiat elevii care s-au remarcat cu rezultate deosebite la Olimpiada de religie, faza judeţeană, şi la alte activităţi la aceeaşi disciplină, pe parcursul anului şcolar 2018-2019. Aceştia au primit diplome şi cadouri din partea ierarhului, care i-a felicitat şi le-a adresat un cuvânt de încurajare tinerilor premiaţi. La final, credincioşii prezenţi la slujba de hram au primit, prin grija părintelui paroh Adrian Ghinea, a părintelui slujitor Vasile Busuioc şi a părintelui slujitor Ciprian-Mihai Gunea, peste o mie de pachete cu mâncare caldă, special pregătită pentru această zi.

În ziua sărbătoririi Sfintei Treimi, luni, 17 iunie 2019, Aşezământul cultural-catehetic al Parohiei Văleni, Protopopiatul Roman, a fost sfinţit de către IPS Ioachim. Prin strădania părintelui paroh Gheorghe Ouatu, care a beneficiat de sprijinul comunităţii, la Văleni s-a ridicat, între anii 2017-2019, un aşezământ cultural cu specific muzeal, organizat pe două secţiuni: istorie şi etnografie. Aici sunt adunate, păstrate şi expuse podoabe şi obiecte bisericeşti de valoare, vestigii arheologice şi etnografice, care atestă statornicia, lucrarea şi vrednicia înaintaşilor pe meleagurile nemţene. IPS Ioachim a adresat un cuvânt de învăţătură în care i-a îndemnat la păstrarea identităţii culturale şi religioase. La final, toţi ctitorii au primit distincţii de vrednicie, iar preotul paroh a primit distincţia de iconom stavrofor.

„Sărbătoarea Sfintei Treimi ne îndeamnă să reflectăm la unitatea dintre noi”

De sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, Preasfinţitul Părinte Ignatie a săvârşit Sfânta Liturghie la Schitul Drăgeşti, Protopopiatul Vaslui. Numeroşi credincioşi din împrejurimi, însoţiţi de preoţii lor, au luat parte la Sfânta Liturghie săvârşită de ierarhul Huşilor. În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre momentul propriei noastre Cincizecimi, precum şi despre legământul pe care l-am încheiat atunci cu Dumnezeu: „Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh ne transmite un mesaj legat de propria noastră viaţă creştină: ne aminteşte de propriul nostru botez, când am primit pe Duhul Sfânt. Imediat ce am fost scoşi din cristelniţă, botezaţi fiind în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, am primit Pecetea Duhului Sfânt. Am fost unşi cu Sfântul şi Marele Mir pe părţile esenţiale ale corpului. Fiecare dintre noi am devenit, în felul acesta, sălaşe ale Duhului Sfânt. Nu numai că am primit darurile Duhului Sfânt, ci L-am primit pe însuşi Duhul Sfânt în viaţa noastră, aşa cum L-au primit Sfinţii Apostoli. Odată cu primirea Duhului Sfânt în viaţa noastră, botezaţi fiind în numele Preasfintei Treimi, fiecare dintre noi am devenit o biserică vie, în care locuieşte Dumnezeu, aşa cum El locuieşte şi în bisericile noastre. Însă, în faţa lui Dumnezu este mult mai de preţ o biserică vie”. Preasfinţitul Ignatie a săvârşit apoi Vecernia plecării genunchilor şi a sfinţit ramurile de tei ce au fost împărţite credincioşilor.

Sfânta Treime, „structura supremei iubiri”

În după-amiaza aceleiaşi zile, Părintele Episcop Ignatie a sfinţit crucile pentru biserica ce se ridică în localitatea Valea Popii, filie a Parohiei Drăgeşti.

Luni, 17 iunie, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Episcopul Huşilor a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului. Din soborul preoţilor a mai făcut parte părintele Vasile Lăiu, protopop de Bârlad, dar şi părinţi stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din eparhie, alături de preoţi din parohiile învecinate. În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a descris Sfânta Treime ca fiind „structura supremei iubiri”, după expresia părintelui Dumitru Stăniloae: „Reflectăm la ceea ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu ni S-a descoperit a fi Treime de Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Noi credem şi mărturisim că Unul este Dumnezeu, în virtutea unicităţii Fiinţei Lui, iar trei sunt Persoanele care posedă, în chip desăvârşit şi fără vreo sincopă, această Fiinţă. Privitor la Sfânta Treime, Sfântul Grigorie Teologul ne spune că sunt «trei sori»: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, dar o singură Lumină. În slujba Înmormântării vorbim de «o singură Lumină în trei străluciri«. Dumnezeu Treimea este, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, «structura supremei iubiri», adică a dragostei desăvârşite”. În încheiere, Preasfinţitul Părinte Ignatie a arătat că păcatul este cel care distruge dragostea şi unitatea.