Liturghii arhiereşti în Mitropolia Olteniei
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit duminică, 2 decembrie, Sfânta Liturghie la altarul Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din municipiul Târgu Jiu. Tot duminică, au mai fost oficiate Liturghii arhiereşti la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, în Parohia mehedinţeană Bala de Sus şi în Parohia Deleni, judeţul Olt.
Catedralele chiriarhale, bisericile de enorie şi mănăstirile din Mitropolia Olteniei şi-au deschis porţile pentru credincioşii care au venit la închinare duminică, 2 decembrie. În Arhiepiscopia Craiovei, IPS Irineu s-a aflat în Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Târgu Jiu. Aici a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba fiind transmisă în direct de postul TVR 1. În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, IPS Irineu a vorbit celor prezenţi despre lucrarea tămăduitoare a Mântuitorului Hristos ca "Doctor al sufletelor şi trupurilor noastre". Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Râmnic La Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Râmnicu Vâlcea a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa chiriarhului locului, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Răspunsurile la strană au fost date de Corala "Sfântul Antim Ivireanul" a Catedralei arhiepiscopale, condusă de prof. Marian Cristi Stroe. După slujbă, preotul Constantin Olariu, inspector pentru catehizarea tineretului în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat principalele înţelesuri duhovniceşti ce se desprind din pericopa evanghelică. La final, IPS Gherasim i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi şi le-a mulţumit pentru participarea la sfintele slujbe. Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Schitul Jgheaburi, în biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Un nou paroh pentru credincioşii din localitatea mehedinţeană Bala de Sus Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit duminică, 2 decembrie, în parohia mehedinţeană Bala de Sus din Protopopiatul Baia de Aramă. Cu acest prilej, a fost instalat preot paroh Dan Cosmin Bobic. După slujbă, PS Nicodim a explicat creştinilor prezenţi semnificaţiile duhovniceşti ale rânduielii Proscomidiei şi importanţa pomenirii celor vii şi a celor adormiţi în cadrul acesteia. În încheiere, chiriarhul locului a binecuvântat pe toţi cei care au participat la Sfânta Liturghie, punându-le la inimă sfaturi pentru buna săvârşire a Postului Naşterii Domnului. Biserica din Delenii Oltului, resfinţită Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a Parohiei Deleni, judeţul Olt. Cu această ocazie, diaconul Aurel Liţoiu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Şuica. După săvârşirea slujbei de resfinţire şi a Sfintei Liturghii, PS Sebastian a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia zilei, menţionând că "de la orbul din Evanghelia de astăzi învăţăm credinţa lui puternică în Dumnezeu. Învăţăm, după aceea, entuziasmul şi perseverenţa lui în această credinţă, în pofida piedicilor celor care căutau să-l potolească şi să-i închidă gura ca să nu ia legătura cu Dumnezeu". La final, pentru efortul depus la restaurarea sfântului lăcaş, PS Sebastian a acordat "Distincţia de vrednicie" primarului Mihăiţă Lăzărescu şi lui Minel Baicu.