Liturghisire româno-elenă la sărbătoarea Mucenicului Dimitrie
Pe Colina Bucuriei, într-o atmosferă de pace duhovnicească, cu inimile încălzite de flacăra credinţei şi a speranţei, pelerini veniţi din întreaga ţară au aşteptat mai multe ore, ieri, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pentru a se bucura de câteva momente alături de sfinţii lui Dumnezeu şi pentru a se împărtăşi de binecuvântarea lor. De asemenea, credincioşii prezenţi au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârşită la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale de Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel, Mitropolit de Drama, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavel i-a îndemnat pe toţi creştinii ortodocşi români ca, asemenea Mucenicului Dimitrie, să rămână devotaţi Bisericii lui Hristos, deoarece aceasta este instituţia divino-umană care niciodată nu şi-a trădat poporul dreptcredincios.
„Sfântul Dimitrie a schimbat dregătoriile lumeşti cu valorile duhovniceşti”
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel, Mitropolit de Drama, a vorbit despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi despre curajul mărturisirii lui Hristos. „Dacă în luptă, ca ostaş al armatei romane, Sfântul Dimitrie a primit multe decoraţii de aur, ca ostaş al lui Hristos el a fost încununat cu decoraţiile cele însângerate ale muceniciei. Sfântul Dimitrie a schimbat dregătoriile lumeşti cu valorile duhovniceşti neclintite, în timp ce noi, astăzi, renunţăm la orice valoare pentru o dregătorie înaltă. Sfântul Dimitrie a fost ostaş al lui Hristos, iar grija sa principală a fost tineretul. Un mozaic din biserica sa din Tesalonic îl înfăţişează între doi tineri. Într-o epocă precum cea actuală, este nevoie de misiune iubitoare pentru a-i conduce pe tineri la Hristos. Într-o epocă în care ateismul şi corupţia spirituală îi îndeamnă pe tineri să trăiască o viaţă licenţioasă, o viaţă supusă plăcerilor, este nevoie de creştini următori ai Sfântului Apostol Pavel şi ai Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (...). Ocupaţia cuiva nu constituie un impediment pentru viaţa şi credinţa creştină”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
„În viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie se oglindeşte puterea lui Hristos”
În continuare, IPS Mitropolit Pavel de Drama a arătat că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie L-a slujit pe Dumnezeu în două feluri: prin cuvânt şi cu sângele său. „Cuvântul şi sângele său au fost sămânţa cea bună a creştinismului. Cu sângele său el a adăpat trunchiul Sfintei Biserici. Iată de ce securea puterii lumeşti nu poate tăia trunchiul copacului Bisericii! Pentru că rădăcinile acestuia au fost adăpate cu sângele lui Hristos şi cu sângele a milioane de martiri. În viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie se oglindeşte puterea lui Hristos”, a explicat Înaltpreasfinţia Sa.
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavel a subliniat în cuvântul său importanţa construirii în România a Catedralei Mântuirii Neamului, simbol al demnităţii naţionale şi al unităţii românilor de pretutindeni, edificiu prin care se vede progresul duhovnicesc, precum şi înnoirea vieţii spirituale a poporului român, după o lungă perioadă de stăpânire ateistă. „Prin încercarea supraomenească de a zidi Catedrala Mântuirii Neamului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vrea să arate recunoştinţa şi credinţa poporului român în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Biserica este o instituţie dumnezeiască ce nu poate fi învinsă, şi de aceea prezenţa Catedralei Mântuirii Neamului în apropierea impunătoarei clădiri a Casei Poporului ne aminteşte de unul dintre cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: «Nimic nu este mai puternic decât Biserica, o, omule! Opreşte războiul împotriva Bisericii, pentru a nu-ţi distruge puterile tale. Nu transpune acest război până şi în ceruri. Dacă te vei lupta cu un om, ori îl vei învinge, ori te va învinge. Dacă însă te lupţi cu Biserica, îţi va fi cu neputinţă să învingi, întrucât Dumnezeu este mai puternic decât toţi»”, a precizat IPS Mitropolit Pavel.
Din soborul de ierarhi care au slujit de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.